Pionierul

Am avut incredibilul noroc de a mă naște in România, după 1989. Am doi părinți care au tinut sa fiu mereu informata si nu si-au extins opiniile politice asupra mea. Chiar, in casa mea nu prea au loc discutii despre politica. De obicei se opresc din fasa la un „Oricum, toti sunt o apa si un pamant”.

Mama a lucrat la Pionierul cred ca vreo 10 ani. Din cauza unei democratii care semana cu un pulover mancat de molii a fost nevoita sa lase un loc de munca la are a tinut enorm pentru a se mula pe noi cerinte in piata muncii. Cand esti tanar, intr-un mediu atat de volatil ca anii ’90 iei ce poti, nu mereu ce vrei. Asa a ajuns aici unde a invatat o meserie noua, intr-o idustrie „usoara”, a incaltamintii.

De pe la 3 ani incolo am petrecut zile de sambata in Cusut 25, banda pe care mama lucra, cu colegele ei. Era o atmosfera aproape ca de familie. Aveam vreo 30 de matusi, practic si ma invarteam toata ziua prin cladirea aia. De la Croit (unde se taie bucatile de piele pentru a ajunge pantofi) pana la mama, la ultimul etaj, unde lucra in doua schimburi si cu tot felul de masini care mai de care, mai complexe sau periculoase (Strobel, masina de cusut, termociment etc.).

Plecam dimineata la 5.00 si la 6.00 incepea programul. Era noapte afara si racoare cand mergeam noi spre metrou. Ajungeam in fata cladirii, intram in gang, faceam dreapta (fix pana la intrarea in Clubul Colectiv) iar in dreapta din nou erau niste usi de metal care dadeau intr-o hala unde, iarasi  in dreapta erau dou alifturi de marfa in care incapeau 10 oameni lejer si liftierul, iar noi urcam la etajul 3.

Eu ma plimbam cu liftul, cu carucioarele de marfa, stateam pe banda, iar cand am crescut lipeam buretele dinauntrul limbilor de la adidasi si la sfarsitul programului primeam un „salariu” de la mestera. Pentru mine era o distractie sa merg la mama la munca si imi placea sa stau cu femeile de acolo. Sincer, cred ca asta m-a format intr-un fel si pun pret pe munca facuta de oamenii care produc obiectele noastre de zi cu zi.

Tanti Flori lucra in Croit, la parter. Avea o masina mare, care semana cu o masa de lucru pe care punea piei mari si forme deasupra, cat mai inghesuite, sa nu iroseasca material si apoi presa un capac incins pe ele si le punea mai apoi intr-un cos ca sa mearga mai departe. Stateam si eu cu ea si cred ca m-a lasat sa apas si eu capacul cu ea sa vad cum se fac formele care devin fetele pantofilor nostri. Tanti Flori are acum un job de birou si nu mai lucreaza la incaltaminte.

Tanti Tzuca lucra la o masa in capatul benzii. Era tare funky ea asa. La 45 de ani pura „mini-joupe” si arata super bine. Tin minte ca a venit o data intr-o fusta mini galbena tipatoare si dresuri negre. Nu stiu ce purta in rest, dar era asa de aranjata… Stateam cu ea si ma invata sa lipesc buretii pentru limbile de adidasi si mancam acolo la masa in capat, unde aveam eu si depozitul de dulciuri primite de la toata banda.

Tanti Pamfilia era o doamna mai in varsta pe care nu o simpatizam extrem de mult, dar cred ca era de treaba de felul ei. Lucra cu o masinarie care punea capsele pentru gaurile de la sireturi si era destul de infricosatoare si masina si tanti Pamfilia uneori. Masinaria aia era vizavi de masa la care stateam eu.

Aceastea trei sunt doar o parte din oamenii de acolo care faceau in fiecare zi incaltaminte pentru export (Lotto, Adidas si altele) pentru un salariu minuscul, dar oameni care cred ca veneau la serviciu si pentru comunitatea pe care o formasera acolo. Si acum mergem in vizita la Tanti Flori (alta decat cea de mai sus) la Afumati, si ea la noi. Tanti Costina ne mai viziteaza si ea si e frumos sa vezi ca prieteniile intre oamenii care au lucrat in Pionierul au durat dincolo de un loc de munca si multi ani dupa ce viata profesionala s-a schimbat radical pentru unii dintre ei.

Poza facute de Reptilianul (Alex Iacob)

Poza facute de Reptilianul (Alex Iacob)

Am ramas si conectata spiritual de locul asta si mi-ar placea sa mai urc o data cu liftul de marfa sau sa ma plimb printre benzi, sa ma dau cu carutul de marfa si restul cutiilor de pe el, sa imi fac gheare false din pasta de termociment.

Am mai fost de 2 ori acolo in ultimii 12 ani: in liceu, cand nu mi s-a permis accesul in incinta si de revelion, in Colectiv. Atat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s